Inceputul secolului XX : George Stephenson construia prima cale ferată publică pentru locomotive cu abur cu ecartamentul standard folosit și astazi,iar transportul mărfurilor căpăta o anvergură fără precedent.
În Statele Unite ale Americii, Henry Ford înființa compania sa unde va produce "în serie" automobilul Ford "T" - un model ce se va construi in peste 15,000,000 de exemplare; frații Wilbur și Orville Wright reușeau primul zbor - 12 secunde, 37 metri- cu un aparat mai greu decât aerul
Tot în Statele Unite ale Americii apăreau primele echipamente de transport intern marfă cu comandă manuală. Încet-încet, odată cu creșterea necesarului de transport intern-manipulare, aceste utilaje vor fi echipate cu motoare electrice alimentate de baterii de tracțiune; aceste echipamente devin foarte populare în timpul primului război mondial concomitent cu penuria de forță de muncă.
1917 : Clark Equipment construiește primul stivuitor cu catarg din lume
Adevărata apariție a stivuitorului va avea loc când câțiva colaboratori ai turnătoriei Clark (înființată cu numele Georg R. Rich Manufacturing Co, redenumită Celfor Tool Co și în final Clark Equipment Co) construiesc un prim "cărucior elevator" pentru transportul intern al pieselor turnate. Deoarece motoarele diesel și diferențialele nu erau încă folosite în construcția mașinilor industriale, primul stivuitor din lume va fi fost echipat cu un motor pe benzină și trei roți - una în față, directoare. Acest stivuitor nu era ușor de manevrat - de exemplu, pentru a vira stânga trebuia rotit volanul spre dreapta și invers, iar oprirea se făcea prin lovirea voluntară de un obstacol, utilajul neavând frână. Cu toate acestea, stivuitorul se dovedi foarte util și mulți vizitatori ai fabricii se arătară interesați în a comanda un asemenea utilaj.
Lucrurile s-au schimbat când un ofițer vede în această invenție soluția ideala pentru transportul muniției. La acea dată armata americană folosea cărucioare electrice cu baterii de tracțiune pentru transportul explozibililor la diferite depozite. Aceste depozite erau poziționate la distanță mare ceea ce făcea ca, deseori, bateriile să se descarce la jumătatea drumului. Cum păstrarea pentru timp lung în exterior a explozibilului era foarte periculoasă, un echipment de transport cu motor cu ardere internă putea fi soluția pentru rezolvarea problemei. Clark Company primește o comandă de stivuitoare pentru armata americană și astfel, o nouă industrie apăru...
Al doilea război mondial
Este perioada când stivuitoarele își dovedesc cu prisosință utilitatea. Acestea devin indispensabile pentru încărcarea-descărcarea rapidă a trenurilor și a vapoarelor.În 1939 Clark Equipment lansează o nouă linie de stivuitoare - Carloader . Producția crește la 2000 de bucăți față de 50-60 înainte de război.Prin livrări de 80% din stivuitoarele achiziționate de armata americană Clark devine sinonim pentru stivuitor pentru soldații americani.
Alți constructori preiau stivuitoarele în gama lor și primesc comenzi importante; astfel cifra de afaceri a companiei Yale va crește exponențial în timpul războiului.De asemenea Hyster cunoaște o perioadă de mare succes adaptând toată producția la materiale pentru război.Vor fi prima companie care va produce un stivuitor pe anvelope pneumatice și cu catarg telescopic pentru o mai mare flexibilitate.
Producăturul suedez de transpalete BT Industries împreună cu operatorul de căi ferate suedeze introduce în circulație conceptul de "europalet" care va economisi milioane de ore de muncă și va evita milioane de metri cubi neutilizați optim pentru transport.
Odată cu terminarea războiului americanii abandonează stivuitoarele în Europa acest fapt contribuind la popularizarea acestor echipamente pe continent.
Stivuitoare asiatice
În 1949 TCM (Toyo Carrier Manufacturing Co) construiește primul motostivuitor japonez.
În 1959 tot TCM este primul producător asiatic care exportă un stivuitor în Europa.
Este momentul când companiile din Asia încep să impună pe piața europeană stivuitoare cu opțiuni incluse în echiparea standard la un preț cu aproximatic 35% mai mic decât media.Începând cu anii `80 piața europeană contra-atacă prin taxe impuse produselor japonze. Acest fapt va duce la construirea de fabrici ale marilor producători în Europa : Toyota va fi prima companie care va deschide o linie de producție în Franța la Ancenis, aceasta fiind urmată de TCM în Belgia la Bruges, Mitsubishi în Olanda la Almere, Komatsu în Italia la Bari, Nissan la Pamplona în Spania. TCM își va închide locația de producție europeană oferind pentru această piață în exclusivitate stivuitoare produse în Japonia.
Miracolul european - planul Marshall - stivuitoarele germane
Imediat după război, producătorii germani vor avea capacitățile de producție distruse iar mijloacele financiare vor fi limitate.
Cu toate acestea Linde (înființată în 1879 de Carl von Linde sub denumirea de Gesellschaft fur Linde`s Eismachinen) produce în fabricile sale un cărucior denumit Hydrocar cu transmisie hidrostatică - o premieră mondială. Din 1965 compania este redenumită Linde AG și se va concentra exclusiv pe segmentul de piață promițător al echipamentelor de transport intern și manipulare marfă
Sursa : "100 Ans de Chariot Élévateurs", TVH Forklift Parts N.V.
Prima pagina | Istoric si actionari | Angajari | Produse | Servicii | Contact | Piese de schimb motostivuitoare | Baterii de tractiune
(c) 2004-2012 Util SPC srl | Web design