Lucrează la Util SPC!

Am pornit la drum în urmă cu peste 20 de ani, doar doi asociați, și astăzi am ajuns să fim o echipă de peste 80 de angajați, în zece centre regionale.

Suntem în top 15 companii din județul Giurgiu. Ne caracterizează corectitudinea față de partenerii de afaceri, angajați și autorități. Un loc de muncă la Util SPC înseamnă întotdeauna stabilitate, respect și un salariu corect raportat la piață și la valoarea angajatului. Pe lângă anumite beneficii obișnuite angajații noștri se bucură și de încrederea, dar și de sprijinul conducerii în toate deciziile personale pe care le iau, delimitarea între sarcinile de serviciu și viața personală fiind foarte fermă. De exemplu, în timpul pandemiei de Covid-19 nu doar că nu ne-am obligat în nici un fel angajații să ia vreo decizie care să-i afecteze personal, dar le-am și acordat tot sprijinul necesar atunci când s-a pus problema ca autoritățile să-i oblige să ia o anumită decizie împotriva voinței lor. Nici un angajat al Util SPC nu a fost obligat să se supună acelei decizii împotriva voinței sale.

Activăm pe o piață în creștere permanentă. De depozite și de investiții logistice va fi permanent nevoie, ceea ce înseamnă că va fi permanentă nevoie și de utilajele pe care le comercializăm și le deservim noi. Un job la Util SPC reprezintă în primul rând o investiție în tine pe termen lung, siguranța că intri într-un domeniu în creștere permanentă și în echipa unuia dintre liderii pieței. Află mai multe despre Util SPC și despre piața de intralogistică din materialul video alăturat apărut în Ziarul Financiar.

Ușile noastre sunt deschise tuturor tinerilor în vârstă de 18-64 de ani dornici să muncească și să învețe permanent lucruri noi legate de electromecanica utilajelor și a echipamentelor de intralogistică (stivuitoare, transpaleți etc.). Lucrează la Util SPC și nu vei regreta decizia.

Joburi disponibile în acest moment

1. Magazioner piese de schimb (Giurgiu)

Responsabilități:

– Administrarea fizică a stocurilor de marfă din depozit.
– Răspunde de recepția și verificarea pieselor.
– Depozitează, ordonează și organizează piesele în spațiile alocate.
– Gestionează și menține evidența corectă a stocurilor.
– Înregistrează intrările și ieșirile în sistemul informatic.
– Pregătește piesele pentru livrare.
– Participă activ la inventarele periodice și anuale.
– Asigură manipularea corectă și în siguranță a mărfurilor.

Cerințe:
– Experiență pe un post similar min. 1-2 ani.
– Cunoștințe de operare PC
– Cunoștințe de limba engleză la nivel conversațional

Ce oferim:

– Posibilitatea de a lucra într-o companie stabilă, lider de piață pe domeniul ei.
– Pachet salarial atractiv.
– Bonuri de masă.
– Al 13-lea salariu (acordat începând cu decembrie, din al doilea an de colaborare)

Unde se desfășoară activitatea:

În acest moment avem o poziție deschisă în Giurgiu, la sediul central.

2. Tehnician service / Mecanic reparații stivuitoare (Craiova, Buzău)

Căutăm Tehnicieni Service/Mecanic pentru întreținerea și repararea stivuitoarelor și a echipamentelor de ridicat, la sediile clienților din Oltenia și zona Ploiești/Buzău.

Cerințe:

– Studii medii/superioare în domeniul electromecanic, mecanic, întreținerea utilajelor.
– Experiență în repararea utilajelor (experiența chiar în reparația stivuitoarelor constituie un avantaj).
– Cunoștințe tehnice de baza în mecanică, hidraulică și instalații electrice industriale.
– Aptitudini tehnice teoretice și practice.
– Capacitatea de a citi și înțelege scheme electrice și documentație tehnică în limba engleză.
– Experiență anterioară în activități de service în teren.
– Cunoștințe minime de operare calculator MS Office.
– Permis de conducere categoria B (obligatoriu – activitatea implică deplasări la sediile clienților).
– Cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj.

Descrierea jobului:

– Constatarea defectelor apărute și repararea echipamentelor cu propulsie electrică sau termică.
– Efectuarea lucrărilor de întreținere periodică și verificări tehnice.
– Identificarea pieselor de schimb necesare reparațiilor și colaborarea cu echipa pentru aprovizionare.

Ce oferim:

– Posibilitatea de a lucra într-o companie stabilă, lider de piață pe domeniul ei.
– Pachet salarial atractiv.
– Bonuri de masă.
– Al 13-lea salariu (acordat începând cu decembrie, din al doilea an de colaborare).
– Traininguri, formare profesională permanentă.

Posturile sunt disponibile în Craiova și în Ploiești.

Cum aplici la un job?

Îi încurajăm pe toți tinerii și pe toate tinerele între 18-64 de ani care se regăsesc în descrierea de mai sus și în valorile companiei noastre să ne trimită un CV la adresa info@utilspc.ro având la subiect mesajul „pentru jobul de […]”.

În cazul în care pe această pagină nu sunt listate joburi, puteți trimite un CV pentru a fi reținut/-ă în baza noastră de date specificând jobul dorit (vânzări, tehnic etc.).

De asemenea, puteți urmări paginile dedicate ale companiei noastre de pe Ejobs și de pe Linkedin, unde recrutăm activ.

Toate aplicațiile vor fi tratate cu deplină confidențialitate.

Ultima actualizare: 24 martie 2026